Cu Cirese la Urechi

Archive for December 2011

Povestea unei generatii de barbati care isi cauta fericirea de sub fustele mamei.

Avand statutul de blog de recreatie sau de cura personala a creierului, coltul asta al meu de internet sufera mult si bine din cauza lipsei mele de vointa pentru rezolvarea dilemelor personale. Pe scurt, desi nu am neaparat altceva mai palpitant de facut toata ziua, nu dau iute fuga sa imi scriu pe blog mereu incertitudinile, intrebarile, rezolvarile, introspectiile, extraspectiile. Nu stiu de ce.

Ma pastea de cateva zile dilema bamboccionilor ( bebelusi mari, mot-a-mot, mai multe date statistice si informatii inchegate gasiti aici), insa atunci cand traiesti cu o realitate ti-o insusesti, incepi sa traiesti in ea, uiti care ti-era normalul pana la momentul respectiv. Asa am ajuns sa cred ca grisul cu lapte se mananca cu carne, ca in giratorii nu se semnalizeaza, ca porumbul fiert il mananca doar porcii, ca e normal ca la 65 de ani sa traiesti inca impreuna cu parintii.

Aici se zice “ancora da sposare” adica “inca de insurat”. Zic de insurat pentru ca vorbim doar despre barbati, la femei nu prea gasim fenomenul. E vorba despre barbatii care locuiesc impreuna cu parintii pana la varste inaintate din cauza faptului ca majoritatea dintre ei nu doresc sa se casatoreasca, sau despre cei care nu se casatoresc pur si simplu. Observasem chestia asta inca de la prima noastra vizita in Italia. Primele persoane cu care am avut de a face sunt Ernesto(65 ani) si Elio(64 ani), ambii necasatoriti niciodata.

Ernesto este patronul mamei mele, la care ea lucreaza ca un fel de asistent social pentru mama lui. E un job destul de des intalnit printre romancele din Italia, e o realitate pe care eu una nu o neg si nu o ascund. E un job curat, serviciu contra serviciu. Ernesto nu a fost niciodata casatorit, nu si-a dorit-o niciodata, nu a avut niciodata ocazia. Lucra ca si consultant financiar, intr-o banca pana sa moara tatal lui, pe cand el avea 32 ani. Dupa moartea tatalui, mama sa l-a rugat sa ramana acasa, sa aiba grija de mica ferma de vaci a familiei, iar el a ramas. In fiecare dimineata Ernesto se trezeste la 3, isi face cafeaua, pe care o bea fumand o tigara, se imbraca in hainele pentru stala si merge sa-si hraneasca vacile. In timp ce animallele isi iau obisnuitul mic dejun, Ernesto incepe curatenia in stala, insa cand vacile au terminat de mancat, el trebuie sa-si incheie activitatea, si sa mearga sa se pregateasca pentru a pleca la servici. Intra in casa, face un dus, isi schimba hainele cu cele de birou, mai bea o cafea, mai fumeaza o tigara, isi ia de pe masa cei 20 euro si cele  3 caramele lasate de mama sa cu o seara inaite, si porneste catre servici. Un drum de 1 ora pana la Alba. Zi de zi.

Elio a fost mai libertin, nevoit fiind, pentru ca parintii sai au murit pe cand el avea vreo 30 si ceva de ani. Ambii parinti. Dupa moartea parintilor, Elio mosteneste casa parinteasca (2 etaje, cateva sute de metri patrati, curte imensa etc), insa din cauza caracterului putin dezordonat reuseste sa incendieze casa parinteasca intr-o seara, lasand o soba nesupravegheata. Se decide sa lase casa in paragina si sa se judece cativa ani buni cu unicul sau verisor pentru o alta casa a unei matusi a celor doi care nu fusese foarte clara in testament. Instanta decide ca Elio sa uzufruiasca de casa matusii pe durata vietii lui, dupa care bunul sa ii revina celuilalt verisor sau mostenitorilor acestuia. Pentru ca Elio nu are mostenitori, cel mai probabil este ca toate bunurile sale, dupa deces sa revina copiilor verisorului sau, unica ruda apropiata. Da, acelasi verisor cu care s-a certat o mare parte din viata pentru casa matusii.

Pierluigi(65 ani) este prietenul lui Elio, necasatorit si el, a locuit cu mama si sora sa pana acum 2 ani cand mama sa a murit.

Claudio(46 ani) este un profesor de matematica la ciclul gimnazial al unei scoli generale. Necasatorit niciodata, locuieste singur intr-o mansarda, obsedat de biciclete si foarte zgarcit.

Domenico(42 ani), coleg de al lui Moldo, necasatorit, insa tata a 3 fetite, locuieste impreeuna cu ele si cu mama lor intr-o casa inchiriata.

Aici voiam sa ajung cu exemplele, la formele astea de improvizatie. Zic improvizatie pentru ca datorita situatiei legale si a obiceiurilor italienilor, barbatii sunt nevoiti sa caute tot felul de brese prin care sa incerce sa fenteze sistemul si in acelasi timp sa isi aranjeze un locsor caldut si pentru sufletul lor. Contrar stereotipului, italienii sunt foarte zgarciti, extrem de materialisti si se pare ca nici dragostea nu reprezinta un mare tel in viata lor. Eat pray love bullshit!

Am reusit sa-mi explic situatia barbatilor italieni necasatoriti foarte repede, pentru ca e vizibila cu ochiul liber. Legea italiana spune ca in urma divortului, barbatul este obligat sa plateasca o pensie alimentara atat fostei sotii cat si copiilor, bineinteles, daca vina pentru divort este a sa si daca custodia copiilor nu ii este incredintata. Prin urmare o multime de barbati raman pur si simplu ruinati in urma divortului asa cum am vazut si in cateva reportaje la TV, in care bietii oameni erau nevoiti sa stea cu chirie prin cine stie ce mansarde cvasimobilate, in timp ce pana la 80% din salariul lor se ducea catre pensiile alimentare.

Situatia asta ii sperie, si e de inteles pana la un anumit punct, dar curios este ca ii sperie intr-atat incat sa reuseasca sa isi nege pana si cea mai instinctuala dintre pornirile omenesti, cea de a face sex.

In cazul lui Domenico ziceam ceva despre improvizatie. El s-a hotarat sa improvizeze o familie impreuna cu mama fetitelor sale, pentru ca, zice el, nu are incredere in legea italiana. Dar ma gandesc: Daca nu ai incredere in mama celor 3 copii ai tai, intr-atat incat sa te casatoresti cu ea, fara frica de faptul ca va pleca cu copii cu tot si mai mult de jumatate de imparatie, cum ai incredere sa faci 3 copii cu ea?

Advertisements

Cand stai acasa prea mult si prea singura, ajungi la concluzii prea mult analizate.

Cand pornesti de la nimic esti nevoit sa improvizezi, atunci cand nu reusesti sa te convingi sa renunti la anumite nevoi. Cand ai putine lucruri ale tale, te folosesti de altele pentru a-ti satisface exigentele, alea putine, complicate sau mai putin complicate pe care le ai. Atunci cand proprietatea ta personala se rezuma la 2 cani, cateva farfurii, haine si doua, trei electrocasnice pe care le-ai cumparat la reducere si esti nevoit sa traiesti ca oamenii mari, mai speli si hainele in vana, mai folosesti si frigiderul pe post de masa, mai pui flori si intr-un pahar, mai faci si cafea la ibric.

Cand ai 23 de ani si ai terminat o facultate facuta din pasiune, dar realizezi ca nu ai nicio sansa sa lucrezi in domeniu, esti nevoit, de exemplu, sa bati magazinele in lung si in lat, asezand jucarii in fel si chip pe rafturi, controland promotii, receptionand promotii,luand totul in serios, pe 600 lei\luna. Cand te hotarasti sa-ti iei dragostea de mana si sa fugiti in lume, pe 1000 de euro in plus, ai impresia ca esti adolescent din nou, ca ai iarasi toate portile deschise si toate oportunitatile din lume sunt asternute la picioarele tale. Din nou. Si ai impresia ca o iei de la zero, si ca nu trebuie decat sa inveti limba noua. Si limba noua e usoara, si o inveti in doua saptamani, dar de mers inainte ai impresia ca nu, nu ai facut niciun pas.

Image

Si atunci iti zici: trebuie sa fie ceva in neregula cu mine, cu siguranta imi lipseste ceva. Si te apuci de scoala de soferi, si avand tot timpul din lume, inveti repede si iti iei permisul in alta limba. Oricum nu mai conteaza, ca si buletinul si identitatea fiscala iti e in alta limba. Iti trece prin cap ca ai putea sa-ti cresti copii acolo, departe de multimea aia de oameni care iti vorbesc limba, si ca limba ta va invata copilul tau sa vorbeasca. Ce gand minunat! capilul tau va stii ceva doar si doar de la tine: sa vorbeasca romaneste. Dar zici: neah! Cum sa creasca aici, cand alalteieri vazusem la stiri o statistica facuta printre hotelierii lumii care spunea ca pruncii italienilor sunt cei mai prost educati din lume. Cum as putea sa-mi fac vacanta intr-un post unde cei care imi ofera servicii sa plece de la ideea ca al meu copil e prost educat? Nu, sumbra idee, chiar daca al meu copil nu e fiu de italian, statul italian il va pretinde la un moment dat, iar pana atunci noi vom avea cu siguranta dubla cetatenie. Nu, nu vreau sa fie considerat prost educat.


pe Caprarii

Cele mai noi

Calendar

December 2011
M T W T F S S
« Oct   May »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Blog Stats

  • 4,689 hits