Cu Cirese la Urechi

Intr-o zi poti:

Sa te trezesti langa persoana vietii tale.

Sa spui “buna dimineata” altor 2 persoane, aproape straine.

Sa faci 12 cafele si sa bei 1.

Sa decizi sa faci cheese cake si sa trebuiasca sa mergi la 30 km sa cumperi ingredientele.

Sa decizi sa faci proba unui VW Lupo pe care nu l-ai mai atins niciodata.

Sa decizi sa pleci la drum pe o ploaie care nu se mai opreste.

Sa cumperi o chestie de care te puteai lipsi, pentru ca era la promotie.

Sa te urci in masina si sa iesi cu greu din parcare.

Sa decizi sa nu alimentezi cu benzina, chiar daca initial ai decis altceva.

Sa pornesti la drum pe aceeasi ploaie care nu se mai opreste.

Sa incerci sa reduci viteza la coborare pe un dos.

Sa fie apa pe sosea, ca pe un lac, si frana sa nu mai prinda.

Sa intri pe stanga si sa virezi, apoi spre dreapta, ca sa nu intri intr-o masina de pe contrasens.

Sa intri intr-un stalp de la parapetul de pe marginea strazii.

Sa te trezesti plin de praf de la airbag, si sa nu stii cine esti.

Sa nu se desfaca centura de siguranta si nici portiera.

Sa iesi in strada si sa iti desfaci in graba nasturii de la geaca, apoi sa o arunci.

Sa se opreasca oameni straini si sa te intrebe daca esti bine.

Sa iti vina sa iei in brate o tipa pe care nu o cunosti, dar care iti tine o umbrela. 

Sa vina ambulanta si pompierii, dar nu si politia.

Sa-ti spuna toti ca nu e nevoie de politie, pentru nimeni nu s-a ranit.

Sa nu stii cum sa iti ceri iertare celuilalt pasager.

Sa iti fie frica sa ridici ochii de la pamant.

Sa ploua si sa nu simti.

Sa ajungi acasa si nu la urgente.

Sa nu poti sa stai in stanga, atunci cand conduce persoana vietii tale.

Sa nu dormi noaptea si sa nu vrei sa mai dormi vreodata.

 

 

Povestea unei generatii de barbati care isi cauta fericirea de sub fustele mamei.

Avand statutul de blog de recreatie sau de cura personala a creierului, coltul asta al meu de internet sufera mult si bine din cauza lipsei mele de vointa pentru rezolvarea dilemelor personale. Pe scurt, desi nu am neaparat altceva mai palpitant de facut toata ziua, nu dau iute fuga sa imi scriu pe blog mereu incertitudinile, intrebarile, rezolvarile, introspectiile, extraspectiile. Nu stiu de ce.

Ma pastea de cateva zile dilema bamboccionilor ( bebelusi mari, mot-a-mot, mai multe date statistice si informatii inchegate gasiti aici), insa atunci cand traiesti cu o realitate ti-o insusesti, incepi sa traiesti in ea, uiti care ti-era normalul pana la momentul respectiv. Asa am ajuns sa cred ca grisul cu lapte se mananca cu carne, ca in giratorii nu se semnalizeaza, ca porumbul fiert il mananca doar porcii, ca e normal ca la 65 de ani sa traiesti inca impreuna cu parintii.

Aici se zice “ancora da sposare” adica “inca de insurat”. Zic de insurat pentru ca vorbim doar despre barbati, la femei nu prea gasim fenomenul. E vorba despre barbatii care locuiesc impreuna cu parintii pana la varste inaintate din cauza faptului ca majoritatea dintre ei nu doresc sa se casatoreasca, sau despre cei care nu se casatoresc pur si simplu. Observasem chestia asta inca de la prima noastra vizita in Italia. Primele persoane cu care am avut de a face sunt Ernesto(65 ani) si Elio(64 ani), ambii necasatoriti niciodata.

Ernesto este patronul mamei mele, la care ea lucreaza ca un fel de asistent social pentru mama lui. E un job destul de des intalnit printre romancele din Italia, e o realitate pe care eu una nu o neg si nu o ascund. E un job curat, serviciu contra serviciu. Ernesto nu a fost niciodata casatorit, nu si-a dorit-o niciodata, nu a avut niciodata ocazia. Lucra ca si consultant financiar, intr-o banca pana sa moara tatal lui, pe cand el avea 32 ani. Dupa moartea tatalui, mama sa l-a rugat sa ramana acasa, sa aiba grija de mica ferma de vaci a familiei, iar el a ramas. In fiecare dimineata Ernesto se trezeste la 3, isi face cafeaua, pe care o bea fumand o tigara, se imbraca in hainele pentru stala si merge sa-si hraneasca vacile. In timp ce animallele isi iau obisnuitul mic dejun, Ernesto incepe curatenia in stala, insa cand vacile au terminat de mancat, el trebuie sa-si incheie activitatea, si sa mearga sa se pregateasca pentru a pleca la servici. Intra in casa, face un dus, isi schimba hainele cu cele de birou, mai bea o cafea, mai fumeaza o tigara, isi ia de pe masa cei 20 euro si cele  3 caramele lasate de mama sa cu o seara inaite, si porneste catre servici. Un drum de 1 ora pana la Alba. Zi de zi.

Elio a fost mai libertin, nevoit fiind, pentru ca parintii sai au murit pe cand el avea vreo 30 si ceva de ani. Ambii parinti. Dupa moartea parintilor, Elio mosteneste casa parinteasca (2 etaje, cateva sute de metri patrati, curte imensa etc), insa din cauza caracterului putin dezordonat reuseste sa incendieze casa parinteasca intr-o seara, lasand o soba nesupravegheata. Se decide sa lase casa in paragina si sa se judece cativa ani buni cu unicul sau verisor pentru o alta casa a unei matusi a celor doi care nu fusese foarte clara in testament. Instanta decide ca Elio sa uzufruiasca de casa matusii pe durata vietii lui, dupa care bunul sa ii revina celuilalt verisor sau mostenitorilor acestuia. Pentru ca Elio nu are mostenitori, cel mai probabil este ca toate bunurile sale, dupa deces sa revina copiilor verisorului sau, unica ruda apropiata. Da, acelasi verisor cu care s-a certat o mare parte din viata pentru casa matusii.

Pierluigi(65 ani) este prietenul lui Elio, necasatorit si el, a locuit cu mama si sora sa pana acum 2 ani cand mama sa a murit.

Claudio(46 ani) este un profesor de matematica la ciclul gimnazial al unei scoli generale. Necasatorit niciodata, locuieste singur intr-o mansarda, obsedat de biciclete si foarte zgarcit.

Domenico(42 ani), coleg de al lui Moldo, necasatorit, insa tata a 3 fetite, locuieste impreeuna cu ele si cu mama lor intr-o casa inchiriata.

Aici voiam sa ajung cu exemplele, la formele astea de improvizatie. Zic improvizatie pentru ca datorita situatiei legale si a obiceiurilor italienilor, barbatii sunt nevoiti sa caute tot felul de brese prin care sa incerce sa fenteze sistemul si in acelasi timp sa isi aranjeze un locsor caldut si pentru sufletul lor. Contrar stereotipului, italienii sunt foarte zgarciti, extrem de materialisti si se pare ca nici dragostea nu reprezinta un mare tel in viata lor. Eat pray love bullshit!

Am reusit sa-mi explic situatia barbatilor italieni necasatoriti foarte repede, pentru ca e vizibila cu ochiul liber. Legea italiana spune ca in urma divortului, barbatul este obligat sa plateasca o pensie alimentara atat fostei sotii cat si copiilor, bineinteles, daca vina pentru divort este a sa si daca custodia copiilor nu ii este incredintata. Prin urmare o multime de barbati raman pur si simplu ruinati in urma divortului asa cum am vazut si in cateva reportaje la TV, in care bietii oameni erau nevoiti sa stea cu chirie prin cine stie ce mansarde cvasimobilate, in timp ce pana la 80% din salariul lor se ducea catre pensiile alimentare.

Situatia asta ii sperie, si e de inteles pana la un anumit punct, dar curios este ca ii sperie intr-atat incat sa reuseasca sa isi nege pana si cea mai instinctuala dintre pornirile omenesti, cea de a face sex.

In cazul lui Domenico ziceam ceva despre improvizatie. El s-a hotarat sa improvizeze o familie impreuna cu mama fetitelor sale, pentru ca, zice el, nu are incredere in legea italiana. Dar ma gandesc: Daca nu ai incredere in mama celor 3 copii ai tai, intr-atat incat sa te casatoresti cu ea, fara frica de faptul ca va pleca cu copii cu tot si mai mult de jumatate de imparatie, cum ai incredere sa faci 3 copii cu ea?

Cand stai acasa prea mult si prea singura, ajungi la concluzii prea mult analizate.

Cand pornesti de la nimic esti nevoit sa improvizezi, atunci cand nu reusesti sa te convingi sa renunti la anumite nevoi. Cand ai putine lucruri ale tale, te folosesti de altele pentru a-ti satisface exigentele, alea putine, complicate sau mai putin complicate pe care le ai. Atunci cand proprietatea ta personala se rezuma la 2 cani, cateva farfurii, haine si doua, trei electrocasnice pe care le-ai cumparat la reducere si esti nevoit sa traiesti ca oamenii mari, mai speli si hainele in vana, mai folosesti si frigiderul pe post de masa, mai pui flori si intr-un pahar, mai faci si cafea la ibric.

Cand ai 23 de ani si ai terminat o facultate facuta din pasiune, dar realizezi ca nu ai nicio sansa sa lucrezi in domeniu, esti nevoit, de exemplu, sa bati magazinele in lung si in lat, asezand jucarii in fel si chip pe rafturi, controland promotii, receptionand promotii,luand totul in serios, pe 600 lei\luna. Cand te hotarasti sa-ti iei dragostea de mana si sa fugiti in lume, pe 1000 de euro in plus, ai impresia ca esti adolescent din nou, ca ai iarasi toate portile deschise si toate oportunitatile din lume sunt asternute la picioarele tale. Din nou. Si ai impresia ca o iei de la zero, si ca nu trebuie decat sa inveti limba noua. Si limba noua e usoara, si o inveti in doua saptamani, dar de mers inainte ai impresia ca nu, nu ai facut niciun pas.

Image

Si atunci iti zici: trebuie sa fie ceva in neregula cu mine, cu siguranta imi lipseste ceva. Si te apuci de scoala de soferi, si avand tot timpul din lume, inveti repede si iti iei permisul in alta limba. Oricum nu mai conteaza, ca si buletinul si identitatea fiscala iti e in alta limba. Iti trece prin cap ca ai putea sa-ti cresti copii acolo, departe de multimea aia de oameni care iti vorbesc limba, si ca limba ta va invata copilul tau sa vorbeasca. Ce gand minunat! capilul tau va stii ceva doar si doar de la tine: sa vorbeasca romaneste. Dar zici: neah! Cum sa creasca aici, cand alalteieri vazusem la stiri o statistica facuta printre hotelierii lumii care spunea ca pruncii italienilor sunt cei mai prost educati din lume. Cum as putea sa-mi fac vacanta intr-un post unde cei care imi ofera servicii sa plece de la ideea ca al meu copil e prost educat? Nu, sumbra idee, chiar daca al meu copil nu e fiu de italian, statul italian il va pretinde la un moment dat, iar pana atunci noi vom avea cu siguranta dubla cetatenie. Nu, nu vreau sa fie considerat prost educat.

Se poate ca in fuga catre plata unei datorii morale sa capat vreo boala psihica?

Pe Elio l-am cunoscut la prima vizita in Italia. Ne-a fost ghid si sofer. Apoi cand ne-am hotarat sa ne mutam aici semipermanent, ne-a fost de mare ajutor. A umblat la fel de mult ca si mine atunci cand cautam chirie, a fost omul potrivit cu cunostintele potrivite atunci cand ii cautam de lucru lui Moldo. Ne-am promis ca impreuna vom face tot posibilul sa ii multumim pentru ajutorul pe care ni l-a dat atunci cand nu aveam pe nimeni. Intr-o vreme, nu demult, eram chiar ingrijorata ca vremea rasplatei nu mai vine, ca nicicum omul asta nu are nevoie de ajutorul nostru, ca sa ne spalam cumva recunostinta. In sensul asta, de cand ne-am mutat in chirie, adica de cand a venit si Moldo aici, in fiecare saptamana il chemam pe Elio la masa. Apoi s-au copt castanele.

Cand Elio ne-a rugat sa il ajutam cu castanele, ne-am bucurat ca in sfarsit putem sa facem partea noastra dintr-un contract mut de intrajutorare. Asa ca in fiecare weekend, sambata dupa pranz si duminica intreaga, Onnah si Moldo coc castane in Italia. Moldo coace si Onnah vinde.

Incetul cu incetul insa, am ajuns sa fim implicati din ce in ce mai adanc in afacerile palpitante ale prietenului nostru. Dupa castane, care sunt activitatea principala, Elio se gandi ca poate reuseste sa vanda si ceva zacusca pe sub mana. Adica mna, daca o afiseaza asa, ostentativ pe masa pe care vinde castanele, sub pretextul ca zacusca+castane=love, nu s-ar gandi nimeni niciodata ca sub masa ar putea sa existe 30 de borcane de zacusca asteptand sa fie vandute. Si daca langa zacusca ar mai pune pe masa la gustat, sub aceeasi formula magica si un pic de dulceata de gutui, masa ar rezista inca. Hmm, dar daca…. cumpara el si 300 kg de ardei si ii pune sub otet, ii asorteaza la dulceata, la zacusca si la castanele coapte, asa-i ca nimeni nu ar banui vreodata ca el de fapt are autorizatie doar pentru castane ca si agricultor??? Sigur ca nu.

Bineinteles ca facutul conservelor imi cade mie la tragerea la sorti, dulceata inclusa. Imi place sa pun chestii pe iarna de cand am ganduri de familie cu Moldo, asa ca ma bucuram ca datorita\din cauza concediului medical cu deget rupt al iubitului, conservele le vom face impreuna, deci impuscam vreo trei iepuri dintr-o data: il ajutam pe Elio, punem chestii pe iarna, pentrecem timp impreuna. Dar cand am ajuns la locul de infaptuit conserve nu-mi venea a credere ochilor ca poate exista o asemenea adunatura de chestii inutile imprejurul cuiva. In curtea lui Elio exista un solar imens care probabil ca la un moment dat producea legume. Solarul e umput pana la refuz cu carti, mobile vechi, sticle, papusi, borcane etc. In curte mai exista si un cort: aceeasi situatie. In aceeasi curte mai avem si: un munte de damigene, un munte de cutii, un altul de paleti- In fata casei sunt insirate mii de chestii care nu se leaga: ligheane, 2 mese, o masina de tocat, multe cutite, cutii cu legume uscate, stricate, tot felul de oale sparte, 3 chestii care seamana cu ladele de zestre de la bunica de la tara. OMFG, niciodata nu am vazut atatea chestii nefolositoate, absolut inutile, amestecate, vechi, diferite. ca la Elio in garaj. Era ca intr-un horror wonderland. Trei zile, doar ca sa spele vreo oala imensa, Elio trebuia sa mearga in cealalta parte a orasului unde inchiria un garaj care avea trasa o conducta de apa…ilegal, pentru ca in casa in care locuia, desi avea apa, nu avea acces la ea din cauza chestiilor care erau peste tot. Totul era in ideea: daca ai nevoie de un ciucur pentru lampa de noptiera din dormitor de culoare albastru inchis cu fir argintiu, aveai toate sansele ca in 9 zile sa il gasesti in adunatura de chestii din casa lui Elio. Gaseai orice, in timp maxim din cauza ca nu aveai acces niciunde.

Asa ca apuca-te Onnah si curata puful de pe 30kg de gutui, ca reteta speciala a lui Elio presupune a nu se arunca de la gutui decat puful, restul folosim, folosim. Ok, ai curatat o zi intreaga pe ceas puful, acum taie toate legumele(in valoare de 120 euro, adica vreo 70 kg de chestii)in bucatele mici-mici-mici. Ok, coace, coace, coace. Pune in borcane, adauga la raft. Moldo mesteca, pentru ca mereu era ceva cocand pe foc. Si toate astea intr-un peisaj absolut horror.

Acum, eu nu sunt clean-freack, insa dupa trei zile de improvizat linguri din furculite de plastic, tocator dintr-o bucata de gresie, detergent de vase din solutie pentru calcat rufe, dupa trei zile de impins cu picioarele lucrurile dintr-un garaj, ca alte lucruri sa incapa acolo, dupa trei zile fara sa ma pot spala pe maini in timpul zilei, iar ca sa merg la baie, sa fiu nevoita sa cumpar de fiecare data cate ceva de la un bar din apropiere. asta-seara am ajuns acasa si am avut o cadere nervoasa. Dupa multa vreme, asta-seara am plans mult si bine fara sa ma opresc, scarbindu-ma si de cana de cafea ramasa nespalata de azi-dimineata. Asta-seara incerc sa neg OCD-ul care si-a facut loc in sistemul meu psiho-somatic. Nu, nu voiam sa devin clean-freack, voiam doar sa scap de ceva datorii morale.

Exclusive. Miu Miu s-a detasat de mult de orice nisa, Miu Miu e exclusiv prin definitie si a gasit, din a doua incercare modalitatea perfecta de a se adresa. A gasit si regizorul care ii vine perfect:Lucrecia Martel(La nina santa). Spun din a doua incercare pentru ca primul scurtmetraj semnat Miu Miu arata mai mult ca o reclama de 2minute, muzica nu incanta iar cadru e oarecum banal.

MUTA insa, e facut sa fie un scrtmetraj. Aici ideea de Miu Miu se clarifica, se vede prin crapaturi si transparente, se deduce, se pandeste.

Pe o nava fara nume, exista o ordine a femeilor fara ochi. Intrusii se elimina singuri, barbatii nu au fete aici. Se vorbeste o limba stiuta doar de ele, si nu se vorbeste, ci se sopteste. Se aud pasi batuti in pantofi cu tocuri, se strang materiale in mana, se respira incet prin masti de gaze. Genele se zbat usor pe sticla ochelarilor de soare. De aici nimeni nu scapa. Esti inchis in nisa, nu poti pleca asa, doar pentru ca vrei.

A chema e egal cu a saluta, iar salutul locului seamana cu aplauzele mutilor.

Sa fie oare doar vina complotistilor advertiseri, care ne otravesc mintile cu imagini perfecte, ale unei lumi perfecte, in care traiesc oameni perfecti, ca noi ne formam in timp, repede si fara indoiala, o idee perfecta a lumii publicitatii? Bun, si daca e asa, atunci de ce nu e mereu asa??

Cand am ajuns in Italia am ramas absolut uimita de felul in care aratau oamenii la TV. Aici cei ce prezinta stirile nu au maxin 32 ani, ci minim 42. Aici oameni de televiziune sunt cei ce fac meseria asta de cel putin 20-30 ani, iar italienii nu se satura de personajele lor. Dupa doi ani de prezentat stirile, nu ii arunca in cine-sti-ce emisiune de divertisment obscura sau nu, uitand, dupa alti 5 ani de unde au plecat deja. Aici oamenii de televiziune arata asa:

Barbara D'Ursso

Gerry Scotti

Rita Dalla Chiesa

Sper sa ma fac bine inteleasa: e vorba despre respectarea valorilor si despre felul in care se reuseste educarea gusturilor publicului. Daca ma gandesc mai bine, este, de fapt vorba si despre gusturile publicului in realitate, dat fiind faptul ca Italia este o tara cu populatia imbatranita. De multe ori in jurul meu, atunci cand cineva moare la 72 de ani, aud: Era tanar, saracul. Pai da, ca ei traiesc pana pe la 90 si.

Dincolo de toate e de respectat felul in care isi pastreaza vii personajele. Pe de alta parte intr-o multime de emisiuni TV asupra prezentatoarelor, in special, se arunca un gen de lumina difuza, usor rozalie, care imprastie putin imaginea, iar pe ecran chipul se vede ca invelit de o aura luminoasa. Asta nu e respect pentru nimeni. Mi se pare grotesc sa pui pe sticla o prezentatoare de 63 ani, si sa incerci sa o faci sa para de 33, ba mai mult, sa ii si arunci o aura de zana deasupra.

Si apoi mai sunt exemple gen:

Si tanti asta (47 ani) spune ca spotul nu a suferit niciu retus. Ok, atunci unde ii este buricul??? Despre riduri nu avem ce discuta, mai ales ca dumneaei, in viata reala arata asa:

Isabella Ferrari

 

Tot ce ne-am putut permite a fost o vacanta de doua zile, dar nu una ca oricare, ci una la Nissa, la prietenii Raluca si Irineu, casatoriti de curand. In turul orasului, Ralu se lamenta cum ca incepe toamna, iar in Franta o data cu asta incep si grevele. Imi aminteam ca in Bucuresti, in timpul grevelor la metrou, chiar si pentru cateva ore, era haos.

Sa fie vreo chestie specifica tarilor din vest, a celor civilizate, in care democratia e la indemana si e disponibila oricand.

La sfarsitul celor doua zile de vacanta ne-am urcat in tren, ne-am ocupat locurile si am inceput sa ne sporovaim fericirea, sa ne agitam bucuria. Am vazut Monaco si Nissa, si am petrecut putin timp cu prietenii Raluca si Irineu. Insa nu trecusera cinci minute cand apare controlorul. Discutia cu el s-ar rezuma cam asa:

-Buna seara, unde mergeti(fara sa ne ceara biletele)?

-Buna seara, in Italia, la Cuneo.

-Imi pare rau, trebuia sa schimbati trenul la granita, la Breil sur Roya, insa italienii sunt in greva, si au oprit toate trenurile.

-Ok, atunci care ar fii alternativele noastre?

-Nu exista, de la granita veti ramane pe jos.

– 😮

Si asta s-a si intamplat, chiar daca tot drumul pana la granita incercam sa ne linistim, spunandu-ne ca sigur nu am inteles noi bine, sau ca nu a inteles el bine, controlorul, insa la sfarsitul Frantei am ramas pe jos. Ne-am invartit putin in jurul garii. Inca mai speram ca italienii nu ne-ar lasa pe jos, dar… Incercam sa imi amintesc daca vazusem ceva pe la TV, la stiri, ca asa mi se parea normal, daca esti serviciu public si vrei sa faci greva, sa si anunti asta, dar nu, nimic.

Sa fie din cauza faptului ca la ei toamna, o data cu frunzele cad si grevele atat de multe incat nici nu se mai obosesc sa le anunte, sau o fac doar la stirile de dimineata, cand emisiunea are 3 ore si au tot timpul din lume pentru stirile “de umplutura”, sa fie dezinteresul pentru transportul public, sau ignoranta.

Ideea e ca pe la 00:30 ne-a salvat mama, iar intr-o ora si jumatate am ajuns si acasa. Nu m-am lamurit nici pana acum ce inseamna o greva in Italia, cert este ca pentru ei e la ordinea zilei, iar cum toti au masini, o chestie de genul nu reprezinta interes. Vreo doi ca noi, care raman pe jos la granita cu Franta reprezinta ceva pierderi de sisitem, cred.

pe Caprarii

Cele mai noi

Calendar

August 2017
M T W T F S S
« May    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Blog Stats

  • 4,664 hits