Valorile patriei si femeia fara buric
Posted by: onnahcublog on: 7 October 2011
- In: puzzle
- 4 Comments
Sa fie oare doar vina complotistilor advertiseri, care ne otravesc mintile cu imagini perfecte, ale unei lumi perfecte, in care traiesc oameni perfecti, ca noi ne formam in timp, repede si fara indoiala, o idee perfecta a lumii publicitatii? Bun, si daca e asa, atunci de ce nu e mereu asa??
Cand am ajuns in Italia am ramas absolut uimita de felul in care aratau oamenii la TV. Aici cei ce prezinta stirile nu au maxin 32 ani, ci minim 42. Aici oameni de televiziune sunt cei ce fac meseria asta de cel putin 20-30 ani, iar italienii nu se satura de personajele lor. Dupa doi ani de prezentat stirile, nu ii arunca in cine-sti-ce emisiune de divertisment obscura sau nu, uitand, dupa alti 5 ani de unde au plecat deja. Aici oamenii de televiziune arata asa:
Barbara D'Ursso
Gerry Scotti
Rita Dalla Chiesa
Sper sa ma fac bine inteleasa: e vorba despre respectarea valorilor si despre felul in care se reuseste educarea gusturilor publicului. Daca ma gandesc mai bine, este, de fapt vorba si despre gusturile publicului in realitate, dat fiind faptul ca Italia este o tara cu populatia imbatranita. De multe ori in jurul meu, atunci cand cineva moare la 72 de ani, aud: Era tanar, saracul. Pai da, ca ei traiesc pana pe la 90 si.
Dincolo de toate e de respectat felul in care isi pastreaza vii personajele. Pe de alta parte intr-o multime de emisiuni TV asupra prezentatoarelor, in special, se arunca un gen de lumina difuza, usor rozalie, care imprastie putin imaginea, iar pe ecran chipul se vede ca invelit de o aura luminoasa. Asta nu e respect pentru nimeni. Mi se pare grotesc sa pui pe sticla o prezentatoare de 63 ani, si sa incerci sa o faci sa para de 33, ba mai mult, sa ii si arunci o aura de zana deasupra.
Si apoi mai sunt exemple gen:
Si tanti asta (47 ani) spune ca spotul nu a suferit niciu retus. Ok, atunci unde ii este buricul??? Despre riduri nu avem ce discuta, mai ales ca dumneaei, in viata reala arata asa:
Isabella Ferrari
Greva necivilizata
Posted by: onnahcublog on: 3 October 2011
Tot ce ne-am putut permite a fost o vacanta de doua zile, dar nu una ca oricare, ci una la Nissa, la prietenii Raluca si Irineu, casatoriti de curand. In turul orasului, Ralu se lamenta cum ca incepe toamna, iar in Franta o data cu asta incep si grevele. Imi aminteam ca in Bucuresti, in timpul grevelor la metrou, chiar si pentru cateva ore, era haos.
Sa fie vreo chestie specifica tarilor din vest, a celor civilizate, in care democratia e la indemana si e disponibila oricand.
La sfarsitul celor doua zile de vacanta ne-am urcat in tren, ne-am ocupat locurile si am inceput sa ne sporovaim fericirea, sa ne agitam bucuria. Am vazut Monaco si Nissa, si am petrecut putin timp cu prietenii Raluca si Irineu. Insa nu trecusera cinci minute cand apare controlorul. Discutia cu el s-ar rezuma cam asa:
-Buna seara, unde mergeti(fara sa ne ceara biletele)?
-Buna seara, in Italia, la Cuneo.
-Imi pare rau, trebuia sa schimbati trenul la granita, la Breil sur Roya, insa italienii sunt in greva, si au oprit toate trenurile.
-Ok, atunci care ar fii alternativele noastre?
-Nu exista, de la granita veti ramane pe jos.
- 
Si asta s-a si intamplat, chiar daca tot drumul pana la granita incercam sa ne linistim, spunandu-ne ca sigur nu am inteles noi bine, sau ca nu a inteles el bine, controlorul, insa la sfarsitul Frantei am ramas pe jos. Ne-am invartit putin in jurul garii. Inca mai speram ca italienii nu ne-ar lasa pe jos, dar… Incercam sa imi amintesc daca vazusem ceva pe la TV, la stiri, ca asa mi se parea normal, daca esti serviciu public si vrei sa faci greva, sa si anunti asta, dar nu, nimic.
Sa fie din cauza faptului ca la ei toamna, o data cu frunzele cad si grevele atat de multe incat nici nu se mai obosesc sa le anunte, sau o fac doar la stirile de dimineata, cand emisiunea are 3 ore si au tot timpul din lume pentru stirile “de umplutura”, sa fie dezinteresul pentru transportul public, sau ignoranta.
Ideea e ca pe la 00:30 ne-a salvat mama, iar intr-o ora si jumatate am ajuns si acasa. Nu m-am lamurit nici pana acum ce inseamna o greva in Italia, cert este ca pentru ei e la ordinea zilei, iar cum toti au masini, o chestie de genul nu reprezinta interes. Vreo doi ca noi, care raman pe jos la granita cu Franta reprezinta ceva pierderi de sisitem, cred.
Verzuci de Bruxelles gratinate
Posted by: onnahcublog on: 27 September 2011
Prima reteta pe blog. Si e prima nu pentru ca nu imi place sa gatesc, dimpotriva, ci pentru ca am zis sa nu amestec lucrurile. Dar e ok sa amestecam lucrurile, mai ales atunci cand gatim 
Bun. Avem, deci, varzuci de Bruxelles gratinate. Reteta e simpluta si se poate improviza pe margine, in functie de imaginatie. Verzucile nu sunt chiar asa de greu de gasit; daca nu le gasiti la raionul fructe-legume, le gasiti cu siguranta la legume congelate.
Eu am luat 1kg de verze de Bruxelles, insa dupa ce le-am curatit, a ramas mai putin de un kilogram. Ideea e sa cumparati o cantitate de verze in functie de cat de mare este tava in care gatiti. Eu am o tava mica, de 15/22 cm, dar 1kg a fost cam mult, o sa vedeti si in poze cum unele verzuci scot capul din besciamella 
Prin urmare curatam verzucile proaspete(cele congelate cred ca sunt deja curatate), si le spalam.
Am curatat verzucile
Le-am spalat
Le punem apoi la fiert in apa deja clocotita pentru 10-15 minute.
Dupa ce fierb, le scoatem si le asezam in tava. Batem 3 oua cu 100 g de cascaval ras(aici, in functie de gusturi, cascavalul se poate inlocui cu telemea, urda, branza de burduf etc), un varf de cutit de sare si le punem peste verze.
Pregatim sosul besciamella(sos alb): intr-o craticioara topim 50-75 g de unt, apoi adaugam 2-3 linguri de faina peste. Omogenizam totul, apoi adaugam lapte putin cate putin, insa nu pe foc, ci la rece pana obtinem o crema de consistenta smantanei. Sosul il adaugam peste verze.
Presaram pesmet.
Apoi acoperim cu alti 100 g de cascaval ras sau parmezan(eu prefer parmezanul, pentru ca asa reusesc sa obtin o crusta crocanta)
Dam la cuptor 15-20 minute pana se rumeneste si prinde o culoare roscata delicioasa.
Acum, modul asta de a gratina se poate folosi la orice vrem sa gratinam: conopida sau brocolli, cartofi, morcovi sau ceapa. Ne adaptam in functie de pofte
Enjoy!
Idoli
Posted by: onnahcublog on: 13 September 2011
Sper din tot sufletul ca notiunea de model de viata sa nu aiba nimic in comun cu persoana pe care o “admiri” atunci cand te numesti fan. Obiectele admiratiei mele (din object of my desire, traducere super libera), la prima vedere spun aproape nimic despre mine si despre idealurile mele. Asa argumentez eu diferenta dintre model de viata si…sa-i zicem idol.
La 10-12 ani, dupa ce am vazut Titanicul, care in sfarsit ajungea si in vecinatatile Caracalului, m-am indragostit iremediabil de Leonardo DiCaprio. Iubirea dintre noi doi a durat cat o poveste de la Hollywood, si asta doar din cauza infamei mele prietene, R. In vara aceea, tata imi daruieste un album cu poze si alte trei plicuri cu cate 10 fotografii ale lui Leo(asa il alintam). Eram cea mai fericita pre-adolescenta de pe linie. In fiecare zi o chemam pe R la mine, deschideam albumul ca pe o comoara, si ne uitam la fiecare pagina in parte cu atentie, incercand sa descifram semnificatul biografiei sumare insirate pe pagini, in dreptul pozelor, insa scrisa in italiana. Asta pana cand infama prietena R imi fura o fotografie. Nu ne-am vorbit toata vara, nici nu ne salutam cand treceam una pe langa cealalta pe linie, dar in septembrie, inainte de a incepe scoala, R se prezenta la mine la poarta cu poza, cerandu-si scuze. Ne-am reluat relatie de acolo de unde o lasasem, insa fara Leo.
Leo
Nu a durat un an si inima mea a cazut in dragoste cu altcineva: Cristi Chivu. Daca ma gandesc bine, nu aveam gusturi foarte rele pe atunci. Cristi (asa il alintam) se transferase de putin timp la Ajax Amsterdam, jucase pentru nationala cateva partide, insa pentru majoritatea prietenilor mei era un necunoscut inca. Lucrul acesta nu putea decat sa-mi dea o satisfactie aproape bolnavicioasa pricinuita de gandul ca daca nimeni nu stia de Cristi, inseamna ca drumul meu pana la inima lui va fi scurt si fara piedici. Pe sora lui Cristi o cheama Diana si avusese accident cu masina proprie, un Oltcit, in apropiere de Resita, pe mama lui o cheama Mariana, locuia inca in Resita, iar tatal lui fusese antrenor la CSM Resita, inainte sa moara. Cu siguranta ultima informatie avea sa-mi fie de mare ajutor, pentru ca il voi fi ajutat sa depaseasca durerea, si cu siguranta il voi fi impresionat cu cunostintele mele despre familia lui. Isi va fi dat singur seama de faptul ca il iubeam inainte sa ma intalneasca.
Cristi
Povestea noastra imaginara a durat pana cand infamul de fratele mi-a distrus visele. Cine stie ce viitor luminos as fii avand acum, daca fratele nu mi-ar fii stricat planurile intr-o secunda.
Jucam tenis de picior la poarta cu infamul si cu prietenii lui cand nu stiu ce am zis\facut\refuzat sa fac in numele jocului, iar conflictul familial a inceput: o ploaie de pietre in ambele sensuri cresta aerul. Una dintre pietricele imi nimereste exact in incisivul central stang si imi distruge integritatea acestuia. Unicul gand pe care il aveam in minte, la 13 ani cand infamul frate al meu imi distruse incisivul central stang era: Acum Cristi nu ma va mai vrea. S-a terminat, nu mai am nicio sansa sa il cuceresc. Asa s-a sfarsit si povestea mea imaginara cu Cristi Chivu.
Pauza mare in adolescenta. Niciun mare om nu reusea sa imi trezeasca interesul, toti erau anosti, iar standardele mele urcau, urcau. Aveam ceva pasiune pentru Cioran, dar asta era deja mort.
De circa trei ani, insa, un alt monstru sacru imi bantuie preferintele. In sfarsit standardele mele capata capata contur in realitate.
De Julius Constantinescu (Jul il alint) am auzit prima data prin anul 2 de facultate cand am citit un articol in AdS Cluj despre un brav fost lider al sindicatului studentilor UTCN si felul in care condusese el, cu cinci ani in urma o greva a studentilor. Jul aparea ca un Che Guevara liberal, ca un conducator de fier cu scopuri nobile.
Jul
Am inceput sa citesc Daily Cotcodac si astfel sa descopar incet-incet marele caracter al omului si marea pasiune a jurnalistului cu diploma de inginer. Sper, doar, ca de data asta niciun furt marsav sau nicio lovitura miseleasca sa nu ma indeparteze de idolul meu.
Si mai sper sa nu ma acuze nimeni de stalking. Cel putin nu oficial.
Guarda il mio nuovo catalogo AVON online!
Posted by: onnahcublog on: 7 September 2011
Ziceti, nu va sfiiti!